Blog

1. De ce să aleg somato-psihopedagogia?

Somato-psihopedagogia este o terapie blandă menită să refacă acordajul între psihism și corp și să trezească sensibilitatea trupului. Universul interior este readus în planul conștienței prin reactivarea mișcării interne specifice fiecăruia, iar ființa devine prezentă în trăirile sale interioare și descoperă beneficiile instalării unității între minte, trup și suflet.

Această metodă te învață să te ancorezi în prezent și să te angajezi în acțiunile tale zilnice păstrând autenticitatea, echilibrul și sensibilitatea indiferent de provocările zilnice. Îți oferă instrumente pe care le poți folosi oricând pentru a te conecta cu tine însuți, îți lărgește viziunea, te ajută să te adaptezi mai bine și te face să redescoperi bucuria de a fi tu însuți și de a te simți cu adevărat trăind.

2. Este somato-pshihopedagogia o tehnică de psihoterapie?

Nu. Este un mod de viață în primul rând. Este o modalitate prin care se poate intra în contact cu sinele, cu cele mai profunde și intime trăiri interioare. Este o tehnică care are în vedere acompanierea persoanelor care se află în anumite etape de transformare, de schimbare, indiferent dacă și-au dorit și au urmărit aceste lucruri sau s-au trezit nevoite să le facă față și este o metoda care pune la dispoziția persoanei instrumentele de care nevoie pentru a putea găsi, crea și susține puntea de legatură între minte, corp și suflet, de aici și latura pedagogică.

În somato-psihopedagogie accentul se pune pe a recrea această conexiune strânsă cu corpul pentru a intercepta semnalele de alarmă pe care acesta le transmite atunci când ceva nu funcționează cum ar trebui în plan fizic sau psihoemoțional până ca aceste reacții să devină greu reversibile. Permite o întelegere profundă a stărilor interioare și astfel largeste perspectuva cu privire la faptele exterioare ființei dar cu care aceasta se află în relație. Permite evidențierea și potențarea calităților de care se bucură natura umană și care se află în fiecare dintre noi: blândețe, înțelegere, compasiune, încredere, armonie, căldură sufletească, bucurie în stare pură și multe altele.

3. La ce mă pot aștepta de la o ședință de somato-psihopedagogie?

O ședință de somato-psihopedagogie prezintă câteva elemente caracteristice: introspecția și gimnastica senzorială, fasciaterapia și interviul sau dialogul verbal.

Clientul și terapeutul vor purta un dialog care va evidenția motivele care au adus clientul în cabinet sau evoluția avută de la o ședință la alta.  Mai apoi, se va efectua o sedință de fasciaterapie pentru a scoate la suprafață mișcarea internă și pentru a trezi sensibilitatea țesuturilor corpului și receptivitatea acestora la informație. Urmează un exercițiu de introspecție senzorială, pe tot parcursul căruia clientul va fi ghidat de către terapeut într-o profundă explorare a universului interior.  

Ședința se va încheia cu exerciții de gimnastică senzorială pentru a explora diferite atitudini și orientări de mișcare, astfel încât să se poată depăși diferitele blocaje sau tipare comportamentale.

Pe tot parcursul ședinței terapeutul acompaniază clientul, îl ajută să-și sondeze trăirile, iar prin menținerea calității prezenței și contactului permanent cu trăirile clientului, îl ajută să-și reconstruiască unitatea dintre psihism, corp și suflet.

4. Cum pot ști dacă acestă metodă este potrivită pentru mine?

Somato-psihopedagogia este recomandată oricui și fără contraindicații :). 

Ca în orice proces de dezvoltare care are în vedere ființa umană este nevoie de deschidere către nou și de a avea încredere că sunt foarte multe lucruri de descoperit la aceasta minunată mașinărie, omul.

Există de multe ori sentimente în interiorul nostru care ne fac să credem că nu ne găsim locul, că ne-am pierdut de noi înșine, că nu mai știm sau că nu mai putem să ne bucurăm de lucrurile din viața noastră, că drumul ales nu este ceea ce căutam sau speram să găsim, că nu mai avem aer sau că ne lipsește forța interioară pentru a putea face ceva ce ne doream de multă vreme.

Somato-psihopedagogia este potrivită pentru toți cei care cred că în viață este loc de mai bine, pentru toți cei care își doresc să-și recapete încrederea și siguranța de sine, pentru cei care bănuiesc că interiorul lor zace o forță, poate acum latenta și poate aparent inaccesibilă, dar care odată descoperită îi poate purta către o viață liniștită, armonioasă, echilibrată în care interacțiunea cu exteriorul să nu reprezinte o barieră ci o rampă de lansare pentru a se manifeste autentic, în accord cu ceea ce gandesc, ceea ce simt și ceea ce manifestă prin intermediul corpului.

5. Este contactul cu sinele un lucru ușor de realizat?

Nu, nu întotdeauna. Exercițiile de introspecție și de gimnastică solicită un maxim de concentrare și în același timp voință pentru a lucra la noi, a ne descoperi, tărie și curaj pentru a ne privi exact așa cum suntem, fără măști, fără oglinzi, fără mecanisme de apărare dar, totodată și deschidere și curiozitate pentru a scoate la suprafață autenticitatea și expresivitatea, pentru a face loc la nou, la ce este încă necunoscut dar plin de potențial și a putea profita de oportunitățile care se ivesc și a putea primi cu brațele deschise tot ce vine spre noi.

6. Doare?

Ca orice proces de transformare și de conectare cu sinele autentic, situația de a fi puși față în față cu stările noastre interne, cu programe bine înrădăcinate, cu conflicte interne ascunse și cu tipare comportamentale inconștiente sau care nu sunt în totalitate agreate sau acceptate poate stârni trăiri contradictorii care nu sunt întotdeauna ușor de gestionat.

Este necesar a întelege că acesta este un proces care aduce conștientizări fără de care acele schimbări pe care ni le dorim nu ar putea avea loc. Este ca și cum după ce am reușit, fără să vrem, să reducem la tăcere corpul pentru prea multă vreme, acum am fi deranjați dacă acesta ar vorbi și în șoaptă.

Tot ceea ce apare în planul conștient are un rol bine stabillit în procesul de evoluție și în recăpătarea forței interioare.

Este de menționat că această tehnică nu are ca punct de porine confruntarea cu experiențe traumatice anterioare, cu toate că acestea pot ieși la un moment dat la suprafată.

În schimb, lucrează la a crea un climat de confort și siguranță în interiorul nostru pentru ca aceste experiențele trecute să nu mai aibă același impact și să crească capacitatea de ancorare în momentul prezent pentru a ne adapta mai bine unor situații neprevăzute. 

Leave a Comment: